Sequoia sunt cei mai impresionanți copaci care cresc (încă) pe fața pământului. Nu vă opriți cu câte 4 mașini / familie, toate în uz, nu or să mai crească. Deci potoliți-vă.

După lecția de ecologie, să trecem la copaci. Numele Sequoia vine de la, cum altfel, un lider indian american, Sequoyah, cunoscut pentru că ar fi creat un alfabet al limbii nativ americane cherokee. Iar numele lui ar fi fost transferat arborilor din zona unde trăia, ca simbol al forței, rezistenței și longevității copacilor, asemenea tribului cherokee.

Sunt diverse teorii despre ce înseamnă de fapt Sequoyah, având în vedere că numele indienilor, cum știe toată lumea, însumează uneori fraze întregi de genul "Vântul călduț care bate în serile de primăvară peste munți și aduce polen și informație genetică proaspătă ca să nu se consangvinizeze naiba toate plantele să nu mai avem ce să mânâncă și gura noastră tot anul". Unele etimologii duc ideea spre "mistreț", altele se chinuie să acrediteze că numele (de fată) Secoya ar însemna "rândunică". Una peste alta, cam toate articolele pe temă îți spun clar la final că sequoia se traduce "giganții roșii". Fără legătură cu mistrețul sau rândunica, da?

Arborii sequoia se găseau inițial în zone destul de extinse din emisfera nordică însă intervenția umană și modificările climatice le-au redus habitatul. Ultimii sequoia giantici de pe pământ trăiesc în cam 70 de pădurici (le-aș zice pâlcuri, dar la cât de mare e un singur copac din pâlc, parcă îți vine să folosești alt termen), marea lor majoritate în munții Sierra Nevada unde sunt protejate în rezervații naturale, parte din ele gestionate chiar de indieni. Asta cu gestionarea numai de indieni e o treabă foarte exotică dar, pe fond, are o istorie dureroasă expusă cu destul de multă transparență în Muzeul Indienilor Americani din DC.

Mai mult despre indienii americani aici: ______

Sequoia sunt impresionanți nu numai prin culoare , dimensiuni (înălțime și circumferință) ori vârstă (peste 3.500 de ani) ci și prin caracteristicile care îi fac unici. Eu una chiar cred că au atâtea asemănări cu indienii că probabil legenda aceea cu sufletul cherokee care trăiește în fiecare sequoia e adevărată.

Au coaja atât de tare și groasă încât sunt destul de rar distruși în incendii, ba dimpotrivă, se dezvoltă și mai tare în astfel de circumstanțe nefericite. În primul rând aștepți vreo 20 de ani ca un sequoia să producă niște conuri. Și după ce produce conuri, alea stau închise, ca o femeie care nu vorbește cu tine și stă cu mâinile în sân. Ea există dar nu folosește la nimeni. Conurile pot sta închise ani de zile. Abia căldura puternică (da, da, și la femei e la fel, luați aminte) deschide conurile și din ele pică semințele pe sol. De aici și nevoia arborilor sequoia de căldură extremă sau incendiu.

Semințele de sequoia (aflate la extremitatea opusă a dimensiunii față de arborele în sine – sunt ca un bob de orez) au nevoie de un sol bogat în nutrienți și preferabil fără competiție, așa că se dezvoltă bine după incendiile care distrug vegetația din jurul lor, lăsându-le o abundență de substanțe nutritive doar pentru ele. Protejați de astfel de incendii, sequoia nu o duc foarte bine, așa că de multe ori în zona lor copacii și vegetația sunt arse controlat și arată dezolant, spre binele giganților roșii.

Sequoia mai au și privilegiul să fie bogați în substanțe chimice care țin departe insectele și îi împiedică să putrezească, spre deosebire de stejari care mor putrezind pe dinăuntru.

Evident că prin anii '80-'90 au apărut și defrișatorii de serviciu (da, povestea, vedeți, e veche și e pi tăti continentilii) care credeau că dacă pun la pământ un gigant din ăsta, își construiesc două case cu tot cu dependințe. Greșit. Lemnul de sequoia e casant, deci se face praf la contactul cu solul și nu e prelucrabil. L-au folosit cel mult la făcut chibrituri iar gaterele care se înființaseră ca să exploateze pădurile de sequoia au falimentat rapid. Un fel de răzbunare cherokee.

Giganții roșii trăiesc la înălțimi mari – un detaliu pe care nu am avut inteligența să îl caut înainte să mă urc pe alde Sierra Nevada, context în care am tras un frig care se vede și din fotografii, că nu e una unde să nu stau zgribulită. În plus, la coborâre de pe munte ne mirosea la toți a ars. Ce-o fi, frate? Că nu o fi vreun incendiu, rad ăștia concurența semințelor de sequoia. Oprim într-un refugiu unde mai erau niște britanici. Îi întreb:

• Auziți, vouă vă miroase a ars?
• Da.
• Hiu!
• Dar nu mirosea înainte să trageți voi mașina aici!

După care se uită încurajator la mine și îmi zice:

• Nu e de bine! Cred că te lasă frânele!

Acum îmi spui? Când sunt la două mii de freaking metri pe munte, băbăiatule? În fine, am ajuns să povestesc, deci au ținut frânele.

Pe cât sunt de puternici, pe atât de pretențioși sunt sequoia la partea cu apa. Le trebuie apă ca la elefanți iar ploile și ninsorile de pe Sierra Nevada le asigură necesarul. Dar stați, că au nevoie de apă dar le trebuie sol uscat. Nu, nu mă contrazic. Apa trebuie să treacă prin sol, nu să băltească, așa că orice tasare a solului (inclusiv prin plimbatul excesiv pe la tulpina unui sequoia) vine cu riscul să îi omoare. Context în care mulți dintre arbori sunt îngrădiți inclusiv ca să le protejeze rădăcinile superficiale. 

Și evident că vine întrebarea: păi ăștia cum de stau în picioare dacă au rădăcini superficiale? Stau pentru că rădăcinile sunt groase și deși sunt foarte aproape de suprafață, se întind până la 30 de metri de trunchi, îmbinându-se cu rădăcinile celorlalți sequoia și creând o rețea care îi ține în picioare. Cât îi ține, că unii se rup sub propria greutate.

Pentru că trăiesc atât de mult și cresc cu rapiditate pe tot parcursul vieții, e firesc să te întrebi – ok, dar cum mor? 

Unii arbori cad de bătrânețe atunci când sunt încărcați de zăpadă sau bătuți de vânturi prea puternice. Oamenii au avut și ei contribuția lor, nu numai încercând să îi transforme în cherestea dar și săpând tuneluri prin trunchiul lor sau construind drumuri imediat lângă ei, afectându-le și slăbindu-le rădăcinile.

Unul dintre cei mai mari arbori puși la pământ este Monarhul Căzut. Nimeni nu știe ce l-a doborât dar având trunchiul atât de gros și miezul încă plin de tanin, va dura încă câteva secole să se descompună.

Arborii sequoia mai mari poartă nume de generali. General Sherman, din Sequoia National Park, este arborele cel mai mare din lume ca volum, estimat la o vârstă de 2.200 de ani.

 Ajungi la el după ce faci un traseu de vreo juma de oră pe jos, în coborâre, cu gândul că trebuie să îl și urci. Eu cu picioarele în piuneze, am coborât până l-am văzut ...din depărtare. Deci mulțumiți-vă cu atât. 

Sequoia sunt venerați de indienii care, în unele părți, și acum gestionează părți din rezervațiile unde cresc. În folclorului indienilor, vulturul pleșuv, creatorul tuturor ființelor, trăia într-un arbore "din cer". După ce vulturul a creat celelalte ființe, animale, formele de relief, arborele coboară din cer și se prinde în pământ, devenind arborele primordial. Prin prisma acestei legende și a tradițiilor, înainte de a-i tăia, indienii mulțumesc copacilor pentru contribuția lor la binele comunității.

Unele triburi indiene cred că bătrânii tribului sunt arborii sequoia, asemănând scoarța roșie cu pielea indienilor americani.

Nicio poză nu poate reda măreția arborelui ori a peisajului din jurul lui. Trebuie să fii acolo să înțelegi ce înseamnă un sequoia. Și ce înseamnă mama, tata, unchii și mătușile lui sequoia într-un singur copac.

Fotografiile de mai sus au fost făcute în Sequoia National Park și Yosemite Park.