Prin 1983 era noastră, șase bărbați plictisiți din Florida, fără experiență în industria ospitalității, s-au hotărât să își complice viața deschizând un restaurant într-o locație unde mai falimentaseră încă vreo câteva înainte. Așa de optimiști au fost încât au organizat în curtea restaurantului și un mormânt. Ei au zis că pentru fostele afaceri eșuate din locație, cumva să îngroape ghinionul. Dacă știam că așa spargi ghinionul, foloseam și eu trucul ăsta acum vreo 30 de ani pentru diverse chestii. Acum e prea târziu pentru mine.

Ok. Un alt restaurant. Dar ce să aducă ăsta nou? Păi în primul rând fete. Fete frumoase. Și mai sumar îmbrăcate. Și uite cum, fără să vrea neapărat, au inventat un nou concept: breastaurantul. Adică un local unde te duci să mănânci dar te duci să vezi și ceva sâni (breasts). După Hooters s-au mai deschis și alte breastaurante (unul din lanțurile concurente se numește Twin Peaks - vârfurile gemene, tot așa, de la ... bufniță), dar „oldies but goldies” și standardul în materie rămâne totuși Hooters.

Când să îi stabilească numele, au zis să fie ceva să prindă la public. S-au inspirat dintr-un monolog al lui Steve Martin care propusese ca în engleză sânilor să li se spună "hooters" și așa a apărut brandul. Ca să aibă o scuză pentru puritani, s-au legat și de faptul că bufnițele americanilor fac "hoot" atunci când fac "buhuhu" și au și desenat pe firmament una. Dar cum te uiți, o-urile alea tot a sâni seamănă.

În timp, conceptul a prins iar chelnerițele au fost dintotdeauna angajate pentru frumusețe și mai ales naturalețe. De fapt, prima chelneriță a fost chiar câștigătoarea unui concurs local de Miss Bikini și cu așa un start, restaurantul nu numai că nu a dat ortu' popii ca celelalte dinainte, dar s-a extins într-un lanț prezent acum în mai multe țări. Cu aceleași standarde de frumusețe la ospătărițe. Accentuez pe naturalețe. Nu vezi buze umflate, gene false, sprâncene tatuate. A mai fost doar un pas până când Playboy să înceapă să își recruteze "fata de la pagina 5, 6, 7, 8, 9..." dintre ospătărițele de la Hooters.

Și tot un pas a mai fost până când Hooters să își publice și propriul calendar anual cu pozele a 200 de fete alese dintre ospătărițele lanțului din întreaga lume. Hooters susține că respectivul calendar se cumpără, precum revista Playboy, pentru articole și cuvintele de duh. Uh uh uh...

Evident că afacerea nu a fost scutită de procese în instanță, în principal pentru că se recomanda ca restaurant pentru familii dar domnișoarele erau, pentru puritani, prea descoperite. Acuma, cum să vă zic eu, nu vrei să vadă copilu' așa ceva, nu vii. Când am fost noi, eu am fost singura femeie printre clienți. În rest, nu am văzut copii și nu am văzut femei. Dar nici nu m-au dat afară în pumni.

Procesele în care a fost implicat lanțul de restaurante au vizat și inegalitatea de gen la angajare, mai precis faptul că nu angajează ospătari bărbați. Pentru că, să nu fie supărare, nu există nicio legătură între... bufnița de pe firmă și bărbați. Da, angajează bărbați dar în spatele "scenei", la bucătărie, în marketing, la contabilitate, unde vreți voi, dar nu la lucrul cu clienții. Proprietarii (ăia nepricepuții și plictisiții, care au dat lovitura cu conceptul) au preferat să plătească daune decât să schimbe criteriile de angajare la ospătărițe. Și bine au făcut! A mai încercat unul prin Dallas să deschidă un restaurant targetat pe cliente, cu chelneri mai golași dar nu a prins la publicul feminin așa că a dat faliment în câțiva ani. Eu zic că n-au fost ospătarii suficient de... convingători. Aia e. Bad timing pentru mine.

Ce am văzut eu la Hooters au fost în primul rând uniforme decente (la noi la Marea Neagră copiii văd lucruri muuult mai șocante decât ce dezvelește uniforma Hooters Girls), frumusețe naturală, fete vesele și dispuse să facă poze cu clienții și mâncare foarte bună. Este un lanț de restaurante pentru iubitorii de sporturi, aerisit și cu o atmosferă degajată, civilizat, deși afișul de pe unul dintre pereți în care se spunea că nu avem voie să atingem... "căpreoarele" mi-a dat de gândit că poate am nimerit eu un moment cu clienți mai timizi și mai ales trezi.