Alaska sau țara unde rușii sunt vecini cu urșii

Nu e nimic mai exotic, mai mare și mai îndepărtat decât Alaska. Locuit de inuiți și alte popoare indigene, care i-au dat și numele ("pământ mare"), teritoriul de dimensiunea Germaniei, Franței, Spaniei și Italiei la un loca fost anexat de Rusia ai cărei cetățeni s-au îndrăgostit de blănurile faunei de acolo. Prin secolul XX, rușii, care erau cam faliți după Războiul Crimeei (da, se băteau de atunci), au decis că e mai inteligent să vândă ținutul pe care oricum l-ar fi pierdut dacă puneau americanii ochii pe el. 

Așa că rușii și-au luat banii iar americanii au rămas scărpinându-se în cap și întrebându-se ce să facă cu pământul ăla înghețat care a devenit al 49-lea stat. Răspunsul l-a dat karma peste vreo 9 ani când americanii au făcut o descoperire majoră de petrol în modestul, slab populatul și izolatul stat, transformând cumpărarea lui de la ruși pe un preț modest într-una dintre cele mai profitabile afaceri făcute de administrația americană.

Alaska este unul dintre cele două state americane care nu au legătură terestră cu SUA continentală. Ca și Hawaii, în Alaska nu poți ajunge decât cu avionul sau cu vaporul. Ori, în cazul Alaskăi, tăind-o prin Canada.

Ceea ce nu prea asociem cu Alaska este faptul că este al cincilea stat din SUA ca număr de crime comise cu violență. Lucru pe care l-am aflat abia după ce ne luasem biletele de avion. Tot după ce am cumpărat biletele am aflat și că este unul dintre statele cele mai scumpe din SUA. Too late, baby.

Alaska întrece ca exotism tot ce am văzut în puținele plimbări prin SUA. Ceea ce are în comun cu aproape toate celelalte componente ale Uniunii este faptul că propria capitală națională, Juneau, e mai puțin cunoscută decât Anchorage, aflată un pic mai în nord. Că aia le lipsea. Mai la nord, mai la frig. Dar Anchorage a fost creat de căile ferate care aveau nevoie de o stație terminus pe continent pentru transportul de marfă și mult timp clădirile și joburile din oraș au fost deținute de compania de căi ferate. CFA, cum ar veni. Căile Ferate Americane.

Juneau, la rândul său, e atât de izolată că este singura capitală de stat din SUA unde nu se poate ajunge pe cale terestră dar este și cea mai mare capitală americană ca suprafață. De ce ai alege un oraș atât de greu accesibil drept capitală? Pentru că, la momentul deciziei, Anchorage era doar un sat în plină dezvoltare, nu orașul cu aeroport internațional, dezvoltat și populat care este astăzi. Odată instituțiile naționale ridicate în Juneau, nu le-a mai mutat nimeni. A ajutat și tehnologia, cetățenii răspândiți prin tot statul putând urmări live ședințele administrației din capitala națională.

Ceea ce trebuie să reținem despre Juneau e că, printre altele, are în vigoare o lege care îți interzice să aduci un flamingo într-un salon de înfrumusețare. Ca să fie și mai ciudată povestea, vă zic că flamingo nu sunt niște păsări care "cresc" în Alaska. Dar ei au vrut să fie siguri că nu îi trăznește unuia prin cap.

Anchorage pe de altă parte este orașul care găzduiește cam jumătate din populația totală a Alaskăi. Și ar mai fi loc. Doar că lumea nu se prea înghesuie să se mute pe acolo. Cu alte cuvinte, deși Alaska e cel mai mare stat american, e cel mai puțin dens populat. În primul rând din cauza vremii, cum bine vă imaginați.

În plus, Alaska e unul dintre puținele locuri din lume fără șerpi veninoși. Că nu rezistă nici măcar ăia la frigul. Care este.

Dacă totuși călătorești vara, Alaska e refugiul perfect în natura sălbatică. Puține șanse să găsești să închiriezi o mașină decapotabilă, compensează la capitolul rulote. Nu am văzut în viețișoara mea atâtea rulote. Mari, mici, fancy, plus grămadă de rulote care mai trăgeau și câte un 4x4 după ele ca să ai mai multă libertate de mișcare. Locul în sine e atât de larg că poți întoarce simultan 10 rulote pe câmp fără să se atingă una de alta. Din păcate, din cauza vremii neprietenoase, nu au construit multe șosele. Mai precis, nu te poți duce pe varianta prin Câmpulung dacă se aglomerează pe Ploiești. Ai o singură șosea, rămâi doar pe aia.

Ce nu au la capitolul șosele, compensează la capitolul lacuri naturale. Au vreo 3 milioane. Lacuri, lăcușoare, lăculețe. Numai vreo 3.200 au primit nume. După aia s-au plictisit. Da' să le mai numească și generațiile următoare. Că nah, câte nume să găsești? Deci dacă sunteți into fishing, aveți unde. 

Și dacă sunteți și buni atleți, având în vedere că odată scăpat în natură, ești la mila animalelor sălbatice. Asta cu animalele sălbatice e prezentă peste tot în Alaska. Nu există cazare unde să nu găsești instrucțiuni cum să nu te apuci să mângâi tot ce îți iese pufos în cale pentru că pufos acolo înseamnă și periculos. Spre stupefacția unui european care NU iese în general în natură, în Alaska afli și că grizzly nu sunt nici pe departe atât de periculoși cum sunt... muflonii. Adică urșii se sperie dacă faci gălăgie și în general se îndepărtează înainte să îi vezi tu (nu sunt ca ai noștri bruni din România de vin să faci selfie cu ei și abia apoi te omoară). Plus că peste tot se vând ori oferă (la cazare) spray-uri pentru urși. Dacă apuci să îi "parfumezi" înainte să îți tragă una peste față. Și pentru că Alaska e țara care conservă planeta, exista și spray-uri de urși... reîncărcabile. În caz că ai consumat spray-ul ca disperatul, te duci și ți-l reîncarci pentru meciurile următoare.

Cum spuneam, în Alaska elanii sunt ăia de care trebuie să te ții departe pentru că omoară mai mulți oameni în Alaska decât urșii. Nu numai pentru că îți apar brusc în fața mașinii pe șosea (noaptea în general), dar și pentru că nu se dau în lături de la a-ți trage o copită. Un connoisseur mi-a explicat că elanii pot lovi în orice direcție (față, spate, diagonală) și pentru că m-a văzut fată de la oraș mi-a recomandat că dacă sunt pe afară și dau de un elan, să mă bag sub mașină că acolo elanii nu reușesc să ajungă. Omul drăguț, a vrut să mă ajute, nu i-a trecut prin cap că nu îmi încape fundul nici sub un trailer Continental Cargo, dar mite sub vreo mașină pe care aș găsi-o așa, casually, prin preajmă.

Ca să revenim la urși, pentru că sunt atât de discreți că nu deranjează, autoritățile din Alaska au legi și pentru protecția lor. E legal să împuști un urs doar dacă intră peste tine în casă dar nu e legal să-l împingă cineva din avion. Probabil cineva a făcut asta iar statul a zis: "One too many."

Experiența noastră în Alaska a început, cum altfel, în Anchorage. Un oraș cu clădiri de un singur etaj. Nici nu ar putea cu mai multe nu numai pentru că îl pot întinde cât vor ei pe orizontală, că au loc, ci pentru că sunt cutremure atât de dese încât pe ăia de la etajele superioare i-ar zgâlțâi continuu. Într-una din zilele petrecute în zonă au fost peste 50 de cutremure mici. Multe din ele s-au simțit.

Dar Anchorage nu e un loc unde să petreci multe zile. Nu există puncte de atracție turistică (decât poate un fel de Muzeul Satului unde poți întâlni indigeni care fac obiecte tradiționale). Anchorage e doar un fel de aeroport / stație de plecare către rezervația naturală Denali. Numele e cu poveste. Denali, "Cel Înalt" în athabascană / indigenă, este muntele cel mai înalt din America de Nord. La o bucată, s-a gândit un prospector de aur că ce atâta folclor și tradiție, să îi schimbe denumirea în McKinley, numele unui politician devenit președinte. Intră în scenă națiunile indigene care protestează. Muntele lor, numele lor. Dar disputa a durat ani și ani, timp în care McKinley a prins din ce în ce mai mult. Timp de decenii, guvernul federal al SUA a utilizat numele McKinley dar localnicii din Alaska au continuat să-i spună Denali. Statul Alaska a adoptat oficial numele Denali în 1975, dar Congresul SUA și hărțile federale au rămas blocate pe McKinley pentru că statul Ohio, de unde era politicianul cu același nume, se opunea vehement revenirii la Denali. Abia în administrația Obama s-a făcut dreptate și guvernul federal a decis să se revină la denumirea athabascană. Doar că administrația a zis, la noi în avion pe hartă era afișat tot McKinley. Nu știu cum, timp de 10 ani nu au avut timp să schimbe hărțile.